Gastroenterita este o afectiune caracterizata prin inflamatia tractului gastrintestinal ce implica stomacul si intestinal subtire si care se manifesta prin diaree, varsaturi, dureri si crampe abdominale. Pe plan mondial, diareea este una din cele mai comune cause de morbiditate și mortalitate la copiii din intreaga lume. Se apreciaza ca aproximativ 5 milioane de copii mor anual prin aceasta boala.
Diareea acuta este definita si prin cauzele care o determina pentru ca de aceasta depinde atat boala propriu-zisa al carei tablou clinic, evoluție si tratament se deruleaza intr-un anumit fel – in stransa relatie cu agentul cauzal. Expresivitatea clinica este complet diferita in funcție de agentul cauzal, neexistand o diaree globala, unica. Agentii infectiosi (virusuri, bacterii, paraziti) sunt de departe cele mai frecvente cauze de episoade sporadice sau endemice de diaree acuta.
Tratamentul diareei acute este complex, realizat in mai multe etape. In 2003, Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC), a stabilit noi recomandari in managementul diareei acute la copii, atat in ambulator cat si sectiile de internare, inclusiv indicatiile pentru rehidratare. Rezolvarea sindromului de deshidratare acuta reprezinta si trebuie sa fie prima preocupare a medicului intr-o diaree acuta, aceasta fiind urmata de realimentare concomitent cu stabilirea unui tratament etiologic si eventual si a unui tratament simptomatic. In cele mai multe cazuri, dat fiind predominanta etiologiei virale, acest tratament etiologic nu este necesar (practic, el nu exista).
Pentru stabilirea diagnosticului etiologic si patogenic al bolii diareice este necesara asocierea datelor clinice cu rezultatele testelor de laborator. Diagnosticul etiologic al diareilor infectioase se realizeaza in principal prin studiul specimenului fecal prin mai multe tipuri de investigații: coproculturi (culturi bacteriologice), examene coproparazitologice, identificarea antigenelor agentului patogen (virusuri, bacterii, paraziți sau toxine).
Investigatii de laborator din specimen fecal recomandate in tulburari gastrointestinale:
-
Coprocitograma
Coprocitograma este o analiza foarte utila pentru diagnosticul diferential al diareilor acute, putand fi folosita cu succes şi ca analiză de urgenta. Coprocitograma consta in examinarea microscopica a materiilor fecale dizolvate cu puţin ser fiziologic. In cazul in care se constata prezenta leucocitelor sau hematiilor, acestea se raporteaza in buletinul de analize ca fiind o coprocitograma pozitiva. Prezenta eventualilor paraziti poate fi observata la efectuarea coprocitogramei, aceştia se raporteaza, de asemenea, in buletinul de analiza. Metoda: microscopie -
Examenul coproparazitologic
Examenul coproparazitologic este o metoda de lucru utilizata in scopul detectarii si identificarii paraziților intestinali. Graviditatea bolii produse de parazit este condiționata atat de virulenta acestuia, de intensitatea infestarii cat si de capacitatea de aparare a gazdei. Din interacțiunea dintre mecanismele de agresiune, respectiv de aparare ale celor două categorii de organisme pot aparea fie stari asimptomatice (la așa numiții „purtatori sanatoși”, cu manifestari clinice minore, la organisme imunocompetente), fie forme foarte grave de boala (la organisme imunoincompetente). Metoda: microscopie -
Amprenta anala
Enterobius vermicularis este agentul cauzal al enterobiozei sau oxiurozei. Este un vierme parazit de culoare alba (masculi: 2-5 mm, female: 8-13 mm). Oxiurii maturi traiesc in mucoasa colica si in partea inferioara a intestinului subtire. Femela migreaza (cel mai frecvent noaptea), prin anus pe pielea perianala pentru a depune ouale (circa 10000 oua per femela). Oxiurii sunt cel mai frecvent excretati in cursul defecarii si sunt usor reconoscuti la suprafata materiilor fecale ca elemente albe, mobile. Oxiurii care traiesc pe mucoasa colonului sunt inofesivi. Uneori patrund in peretele colonului, apoi apendice, vagin, uter, ovare, cavitatea peritoneala si provoaca reactie inflamatorie. Femele de Enterobius produc prurit intens in regiunea perianala. Alte simptome: tulburari nervoase, intarzierea dezvoltarii, pierderea apetitului, astenie. Testul ce pune in evidenta prezenta oxiurilor este amprenta anala (test cu banda adeziva sau test Graham). Metoda: microscopie -
Antigenul Norovirus GI+GII (materii fecale)
Infectia cu Norovirus este cea mai comuna cauza a gastroenteritelor acute. Infectia este transmisa pe cale fecal-orala, prin contact direct cu persoana infectata si afecteaza toate grupele de populatie. Durata de incubare a viruslui este 24-48 h. Simptomele (stare de voma, diaree, febra usoara, dureri si crampe ambdominale) dureaza 1-3 zile, majoritatea pacientilor recuperandu-se complet fara tratament. Metoda: imunocromatografie -
Antigen Rotavirus si Adenovirus
Rotavirus si Adenovirus determina gastroenteritele nonbacteriene, in special la bebelusi si la copii mici (6 luni – 3 ani). Infectia poate fi asimptomatica sau poate determina o serie de simptome de la forme de gastroenterita usoara pana la diaree severa si stari de voma cu deshidratare. Infectia debuteaza acut si dureaza 4-8 zile. Infectia cu Adenovirus poate fi si latenta, manifestandu-se chiar si la 18 luni de la contactarea virusului. Adenovirus determina faringita acuta, febra faringoconjunctivala, bronsita si pneumonie. Aproximativ 5% dintre bolile respiratorii acute la copii sub 5 ani si aproximativ 10% dintre cazurile de pneumonie la copii sunt determinate de Adenovirus. In zonele temperate, infectia cu Rotavirus si Adenovirus este sezoniera, cu un varf in lunile de iarna si necomuna in lunile de vara. Metoda: imunocromatografie -
Antigen Helicobacter pylori
Helicobacter pylori este un bacil gram-negativ, spiralat, prezenta caruia este asociata cu gastrita, ulcer gastric sau duodenal. Aproximativ 50% din populatia globala este purtatoare a acestei bacterii. 80% dintre purtatori sunt asimptomatici. H. pylori prezinta un mod unic de adaptare la conditiile din stomac. Sucul gastric este un lichid cu o puternica reactie acida. H. pylori secreta ureaza, enzima care converteste ureea din sucul gastric in bicarbonat si amoniac si are drept rezultat neutralizarea sucului gastric. Caile de transmitere ale bacteriei nu sunt pe deplin elucidate, dar sunt acceptate transmiterea oral-orala sau fecal-orala. Dozarea anticorpilor pentru H. pylori este un indicator bun pentru depistarea infectiei. Pentru a discrimina o infectie activa de una pasiva, este recomandat testul Antigen Helicobacter pylori din materii fecale. Metode: imunocromatografie si ELISA -
Criptosporidioza (Antigen Cryptosporidium)
Cryptosporidia sunt protozoare ce apartin grupului Coccidiidelor, sunt paraziti comuni ai animalelor si pot contamina si supravietui la suprafetele apelor. Infectarea omului se produce pe cale fecal-orala sau prin ingestia de apa contaminata. Mecanismul prin care determina gastroenterita este necunoscut. Cryptosporidioza se manifesta prin diaree acuta la pacientii imunodeprimati si prin diaree moderata la copii. Metoda: imunocromatografie -
Calprotectina
Calprotectina este o proteina de legare a calciului si zincului, cu proprietati antimicrobiene, prezenta in mod ubicuitar in organism. Citoplasma polimorfonuclearelor granulocite contine pana la 60% de calprotectina. Concentratii reduse se pot gasi in monocite si macrofage. Nivelul fecal de calprotectina reflecta gradul de migratie al granulocitelor indus de inflamatie la nivelul lumenului intestinal si se coreleaza in mod direct cu intensitatea reactiei inflamatorii la nivelul mucoasei intestinale. Niveluri crescute de calprotectina se intalnesc in inflamatii cronice ale intestinului, gastroenterite infectioase, enterocolita necrozanta, fibroza chistica si carcinom colorectal. In cazul tulburarilor functionale, precum sindromul intestinului iritabil, nivelul de calprotectina este in jurul valorilor de referinta normale. Metoda: ELISA -
Antigen Campylobacter
Alaturi de salmoneloza, campylobacterioza este una dintre cele mai comune cauze ale toxiinfectiilor alimentare. Incidenta crescuta a infectiilor cu Campylobacter enteritis este facilitata de distributia incrucisata a speciilor de Campylobacter la diverse specii de animale (pasari si mamifere). Campylobacter este o specie de bacterii comensala in intestinul pasarilor de curte. Calea de trasmitere poate fi: directa, prin contact cu animalele infectate, fecal-orala, prin ingestia de alimente contaminate. Perioada de incubare este de 2-10 zile, iar antigenul este exctretat in materii fecale pana la 4 saptamani. Majoritatea infectiilor cu Campylobacter sunt asimptomatice. In cazul infectiilor simptomatice sunt descrise urmatoarele manifestari clinice: febra, diaree, crampe si dureri abdominale. Metoda: imunocromatografie -
Antigen Giardia
Giardia lamblia (Giardia duodenalis sau Giardia intestinalis) este un parazit flagelat care determina infectii la nivelul intestinului subtire dupa ingestia pe cale orala a chistilor de Giardia, cel ma frecvent, prin intermediul apei contaminate. Perioada de incubare este de 3-42 zile. Infectia acuta prezinta urmatoarele simptome: diaree, pierderea apetitului, letargie, scadere in greutate. Metode: imunocromatografie, ELISA -
Clostridium difficile Toxina A/B
Clostridium difficile este o bacterie Gram-pozitiva, care determina diareea indusa de antibiotice si colita pseudomembranoasa. Aceste patologii sunt consecinta colonizarii excesive a colonului cu Clostridium difficile ca urmare a utilizarii antiobioticelor. Cele mai frecvent asociate acestei conditii antibiotice sunt clindamicina si cefalosporinele de spectru larg. Toxinele A si B produse de speciile patogene de Clostridium difficile au un rol important in etiologia manifestarilor clinice. Exista diferente functionale si imunologice ale acestor proteine cu masa moleculara > 200 kDa. Toxina A este o enterotoxina, iar toxina B este o citotoxina. Unele tulpini de Clostridium difficile nu produc aceste toxine si aproximativ 2-8% din indivizii sanatosi si pana la 50% dintre copii sub 2 ani sunt purtatori sanatosi ai acestei bacterii. Metoda: imunocromatografie
